Trebuie să recunosc că mai ales pentru noi românii e o plăcere nebună ca atunci când avem pe mână un străin să îi înșirăm prima dată ca un șirag de “perle” o suita de înjurături pe care să le adauge omul la vocabularul lui. Apoi ne distrăm pe seama lui, apoi află și el ce sunt și mai apoi le folosește în continuare cu plăcere!!!
Tot așa m-am trezit și eu la masa de prânz cu un client care ne-a urat senin “o urare” cu organe, adică pentru “poftă bună” distinsul domn își băga ceva în instrumentele noastre de vorbit…De râsu-plânsu, că nici nu am știut cum să reacționez.
Distracția poate să continue cu alte cuvinte pe care cei care nu sunt nativi le pocesc spre amuzamentul nostru. Spre exemplu: lămâie și câte or mai fi.

Însă de la aceasta distractie nebună face excepție japoneza. De foarte scurt timp mi-am propus să cunosc mai bine cultura țării soarelui răsare și prin urmare limba. Nu neg că am întrebat și eu la rândul meu pe sensei (profesor) care sunt cuvintele necuviincioase și mare mi-a fost mirarea că …nu sunt. Cea mai mare injurie pe care o poți aduce unui japonez ar fi că este …nu este foarte dotat la intelect.

Și aflând toate acestea, nu pot să nu mă întreb: oare ne-ar strica să ne japonezim un pic?

Ce ne-ar costa să îi respectăm mai mult pe cei din jur și sa îi prețuim. Să fim recunoscători pentru ce avem. Apropo, cred că este singura limbă din lume în care există un cuvânt și un obicei de a mulțumi pentru masă înainte de a începe să mănânci. Itadakimasu nu are un corespondent în română și în nicio altă limbă din câte știu, mot-a-mot ar însemna “primesc cu umilință”, dar semnificația este mai profundă fiind exprimarea aprecierii față de toți cei care au avut un aport în prepararea mesei, cultivarea sau agonisirea bucatelor. Și mai mult, este o apreciere adusă naturii fără de care ființa nu ar exista.

Și până data aviatoare…Bai bai (japonezit)!