Săptămâna 11 – FFF la 20 de ani

Săptămâna 11 – FFF la 20 de ani

Timp de o săptămână și un strop durează Festivalul Filmului Francez 2016: mai exact de pe 3 până pe 11 noiembrie.

FFF2016

Acum să nu vă imaginați că sunt o cunoscătoare a evenimentelor de profil. Întâmplarea face că săptămâna ce tocmai trecută căutam cu partenerul meu de viață o destinație spre ieșirea din cotidian. Uite-așa mi-a dat ideea să verific site-ul elvirepopesco.ro și am descoperit festivalul în plină desfășurare. Oameni buni, vă mărturisesc, iubesc filmele franțuzești. În ele oamenii sunt frumoși nu pentru că au strălucirea stelelor de la Hollywood, realitatea nu întâmpină senzaționalul la orice pas, iar când este să ne provoace vreun regizor la o împletire de simboluri, te frapează o luntre metaforică de vis.

Eu am văzut deja:

Évolution
Filmul regizoarei Lucile Hadzihalilovic în care este ilustrată o etapă din viața lui Nicolas, un băiețel de 11 ani. Acesta trăiește cu mama sa într-un sat de pe malul oceanului, în care toți locuitorii sunt băieți de vârsta lui și mamele lor. Decorul marin te face să simți parcă umezeala doar stând în fața marelui ecran și îți pui întrebări de la primele secvențe, așa de bine e pusă în valoare latura misterioasă în filmul Évolution.
Personanul nostru își pune și el întrebări și crede că mama îl minte și vrea să știe ce face aceasta noaptea pe plajă cu celelalte femei. Mister este și în jurul spitalului din acel sat, unde copiiilor li se atribuie un tratament necunoscut.
Nicolas va găsi un aliat în persoana unei tinere infirmiere de la spital și pe parcurs descoperă lucruri bizare și alarmante…
Este un film greu de povestit – nu acțiunile vorbesc, ci frământările personajului, presărate cu luciditatea explicită a celor mai multe dintre  imagini.

Le meilleur de Slon
Este o selecție de scurtmetraje internaționale. Recunosc că am mers cu așteptări ceva cam mari și nu mi-au fost satisfăcute.

Ma loute
În filmul lui Bruno Dumont acțiunea e plasată în timp în vara anului 1910, când în nordul Franței au loc misterioase dispariții ce pun pe jar întreaga regiune. Ancheta inspectorului Machin și a asistentului său, Malfoy, ne conduce în mijlocul unei povești de iubire ciudată și controversată între Ma Loute – fiul cel mare al unor pescari și Billie, din familia Van Peteghem, burghezi bogați ce își petrec lunile de vară la mare la vila familiei.
Îl recomand și pentru povestea inedită, dar și pentru latura hazlie pe alocuri, țesută de umor veritabil francez.

Aș mai vedea și:
Fatima
Les Malheurs de Sophie
French Cancan

À bientôt!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.