Ce nu am purtat un an, doi ani, trei ani, poate fi aruncat
…și am aruncat

Uneori legăm de noi atâtea pietre de moară. E ușor să crezi că niște pereți te pot face fericit. Dacă nu pereții, atunci poate niște roți. Mișcarea se poate confunda ușor cu fericirea. Și strângem și strângem până ce ne înghesuim în propria casa, nu ne lăsăm timp și spațiu pentru ce ne place fiindcă fugim și nu recunoaștem că dacă ne cumpărăm tot mai multe rochii, pantofi, apoi dulapuri să le punem, nu atingem împlinirea.
Cuvântul englezesc “clutter” definește foarte bine cum adunăm lucruri, încat ajung să ne sufoce.
Și uite așa ne îngrijim tot mai puțin de ceea ce nu este material.

De azi mă bucur că trăiesc

Hei! Nu zic să arunci dulapul, să dai foc hainelor și să traiești în pădure. Până nu arunci tot ce nu iți trebuie, e greu sa te iubești, atâta tot.
M-am așezat goală în fața oglinzii și am simțit că nu îmi trebuie mult să mă bucur de darul acesta minunat numit “viața”…Poți să nu ai niciun lucru pe tine, totuși să te simți îmbrăcat cu lumină și pace și iubire. Și așa am ajuns să scriu postul acesta despre recunoștință. Las în urma cei 3 “D” (dezamăgire, divorț, depresie) și mă uit în jur și simt nevoia să mulțumesc pentru lecția învațată și pentru binele care mă înconjoară.

Bine ați venit oameni noi și buni în viața mea!

Sunt recunoascătoare pentru oamenii minunați pe care viața mi i-a scos în cale. Și pentru cei noi și pentru cei care au mers cu mine de-a lungul timpului. Am ințeles că “iubire cu de-a sila” nu se poate și că atunci când este cazul pot să spun “nu” dacă felul cum cineva se poartă cu mine nu îmi face bine.

Atât cat am, am o comoară de oferit!

La vârsta mea minunată, lumea are copii, lumea are case, lumea are carieră minunată și tot ce vrea.
Poate nu ma încadrez în tipar. Căci și eu am tot ce vreau, dar nimic din toate astea. Eu nu vreau ce vrea “lumea”. O prietenă dragă mi-a atras atenția acum o vreme la o discuție despre copilași am spus că, deși mi-aș dori, nu am nimic să îi ofer unui prunc.
Pe bună dreptate m-a apostrofat. Apoi am deschis ochii. Scumpa de ea a facut eforturi grozave până ce Domnul să o binecuvânteze cu micuțul M. – o minunăție de baiețel. Iar eu îi mulțumesc că ea, prin puterea exemplului mi-a ilustrat că am sănătate, am mijloace materiale de ajuns pentru traiul zilnic, iubesc și sunt iubită, am foarte mult de oferit.

Mulțumesc, nu îmi trebuie o jumătate!

Cel mai important lucru pentru care sunt recunoascătoare este că mă simt un om complet. Un om care nu are nevoie sa își găsească o jumătate. Sunt un om care vrea să știe alături de el tot un om complet.